Și eu sunt satanist!

Întotdeauna i-am apreciat pe oamenii care-au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirile față de sistem și față de cum este condus acesta. Cu atât mai mult pe cei autohtoni. Suntem un popor flasc, căruia-i lipsește cultura protestului și care îndură, fără a opune rezistență, abjecțiile și nesimțirile aparatului ce ne conduce. Dar nu pare că ne-ar deranja foarte mult, ba chiar ne și place. Masochismul de care dăm dovadă își are repercusiunile directe în viața de zi cu zi. Dar nici asta nu ne deranjează. Atât timp cât vor exista emisiuni cu melteni, manele, fotbal și pariuri sportive vom fi foarte fericiți, în continuare orbi la abuzuri și nedreptăți și nepăsători în legătură cu viața politică pentru că pe noi nu ne vizează astfel de lucruri, este treaba altora. Este treaba Lor. Ce suntem noi pentru Ei? Nimic. Reprezentăm doar o scuipătoare care, din când în când, dat fiind volumul colosal de flegme ațintite spre noi, mai dă și pe-afară (la noi, un fapt insolit, totuși). Asta s-a produs și ieri, catalizatorul principal fiind, din păcate, tragedia petrecută în Colectiv.
Evenimentul ce-a avut loc vineri seară este unul de-a dreptul regretabil și, fără doar și poate, nu va pieri ușor din conștiința națională, creându-se un val uluitor de emoții combinate cu indignare printre oameni de toate vârstele, ceva ce mie nu mi-a fost dat să văd până acum. Am ales să nu scriu nimic până astăzi legat de ce s-a-ntâmplat în Colectiv dintr-un singur motiv: cel mai bine situației în cauză i se pretează tăcerea. Tăcere însoțită de acțiuni concrete pentru a ajuta familiile celor decedați și pe-ale celor răniți. Nu ești solidar cu familiile victimelor dacă-ți schimbi poza de profil pe Facebook, dai like-uri unor articole (ca ăsta) legate de incident, iar apoi, mânat de aceeași emoție pătrunzătoare și covârșitoare care nu te lasă noaptea să dormi, îți dai check-in și spui  „ce frumoasă-i viața!”. Ești doar un ipocrit. Unul al dracului de mare. Ceea ce este și mai trist în povestea asta, îl constituie imbecilii care consideră că oamenii aceia au primit ce-au meritat, căci, și-așa, erau niște sataniști. Pe-aceștia nu-i poți decât expedia scurt: cretini.

Tot astăzi, Ponta a demisionat. Bun! Adevărul e că demisia este tardivă și venită într-un moment nepotrivit. De ce este tardivă? Foarte simplu: guvernarea Ponta nu și-a atins niciodată scopul principal și, de fapt, adevăratul motiv pentru care USL-ul a luat peste 70% din voturile cetățenilor prezenți la alegerile din 2012: înlăturarea lui Băsescu de la putere și epurarea sistemului maladiv patronat de acesta. Și de ce este prost sincronizată decizia de a pleca de la Palatul Victoria cu momentul actual? Pentru că nu-i văd vina lui Ponta în incidentele de vineri seară. Modul în care este folosită moartea a peste 30 de persoane pentru a se schimba un prim-ministru decent în comparație cu predecesorii lui, însă destul de slab raportat la dorințele normale și bine întemeiate ale poporului, mi se pare una ticăloasă și josnică. Era necesar decesul unor persoane pentru a ne aminti că-l urâm pe Ponta? Așa se pare. Oricum, totul o să fie bine! Nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm. Să vină la putere pedeliștii! Pardon, pedeliștii erijați în peneliști. Ei știu cum merg lucrurile, doar au trecut țara prin criză, nu?!?


P.S. Ce spunea acu' vreun an zeul internetului, totemul la care nu puteai decât să te-nchini, omul, dar, înainte de toate, Neamțul Iohannis? „Mai puține vorbe, mai multe fapte!”. Acționați ca atare, nu rămâneți doar niște viermi băloși pe Facebook!
P.S.2 Mă declar un satanist convins, demn să mor în chinuri, având în vedere că ascult și chiar îmi place muzica rock. Hai sictir!

Curcubeie vomitive

Inevitabil, interacționând zilele astea cu mediul online (nu GTA Online, deși cred că ar fi fost o idee mai bună), am fost și eu asaltat de trilioanele de postări referitoare la legalizarea în SUA a căsătoriilor între persoanele de același sex. Orice încercare de a eluda subiectul în cauză s-a dovedit zadarnică. Oriunde te uitai, net-ul vomita convulsiv curcubeie cu pauze în care le defeca. Sau invers. Nu zic că-i un lucru rău sau bun, ci excesiv. Am asistat la o exacerbare inutilă si imbecilă pe o temă la fel de imbecilă.

Recunosc, nu m-a interesat și, în continuare, nu mă interesează foarte mult subiectul. Îl consider un non-subiect, de fapt, și o platitudine pe care lumea o discută mult prea filosofic. Este cretinismul suprem modul în care un număr covârșitor de oameni tratează cu atât de multă seriozitate tema căsătoriilor gay într-o țară în care componente fundamentale ale unui stat democratic, de drept lipsesc sau sunt defecte, la fel ca infrastructura, ori ca sistemele de educație și sănătate. Nu suntem în stare să construim o autostradă de 26 de ani. Ăsta-i nivelu'...Suntem penibili.

P.S.1 Doi gay la mare. Unul către celălalt:
        -Ne dăm la fund?
P.S.2 Bă! E Ungureanu din nou șef la SIE. Evident, numirea lui vine cât se poate de logic și natural după ce „Ghinion” a ajuns la Cotroceni. Dar acum stau și mă întreb: nu trebuia ca 7,4 milioane de români să fie-n stradă?! Da' nici nu ne pasă, bă! Țară de mămăligi.

Încercare

Aceeași muzică pe care o ascult tot timpul când sunt trist. Aceeași întotdeauna. Sunetul clapelor îmi răsună în timpane și-l las să mi se întipărească în suflet, să-mi imprime candoarea notelor pe conștiință; îl las să-mi mursece inexorabil gândurile și tinerețea în speranța de a uita totul. Vreau să știu din nou cine sunt. De mult timp pare că-s pierdut și pare că port un gol în mine ce-mi absoarbe sentimentele. Nu mai simt nimic. Vidul imanent este tot ceea ce am pe lângă un suflet târât în cerneală ce-și caută doar cele mai potrivite cuvinte să-ți spună, poate, cel mai simplu lucru din lume, dar niciodată nu reușește. De departe, altitudinea la care se ridică frumusețea ființei tale este mult prea mare pentru a o atinge și a o aduce în sfera profanului prin niște simple cuvinte. Nici nu cred că există cuvintele în cauză, găsirea lor fiind doar o altă încercare stângace de a desface nodul gordian.

           

N-am știut să explic mai bine, sper doar c-ai înțeles. Știi că niciodată nu m-am priceput la cuvinte...
E 3 dimineața, beau vin și mă uit pe geam cum ninge. S-ar putea să scriu sub o mică influență bahică, dar influența cea mai mare asupra vorbelor înșirate aici o are încă, chiar și acum, gândul tău ce mă cuprinde așa cum ar fi trebuit eu să te cuprind.

P.S. „Poate că sunt anost, ce-a fost, a fost, dar am vrut să știi cum n-am știut iubi.”
P.S.2  5:20

Bravo, Traiane

Ieri a fost organizat al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Știu. Sunt foarte perspicace. Dar nu voi scrie despre asta. Deja e prea mult. Peste tot. Nu înțeleg foarte bine ce s-a întâmplat sau, mai bine spus, cum s-a întâmplat, dar nici nu voi mai insista pe subiect. Singura concluzie la care am ajuns în urma evenimentelor din ultimii câțiva ani, culminând cu decizia poporului suveran și liber de a perpetua sistemul profund maladiv al deceniului ce se-apropie de final, e că ne merităm soarta și că merităm cam tot ce-am și pățit. Totuși, înainte de a îngropa subiectul și de a-l lăsa în voia judecății exhaustive a istoriei, am o nelămurire la care pontiștii, pe de-o parte, și iohanniștii (imposibil să nu găsesc vreunul pe net), pe de alta, ar putea să-mi răspundă: Cum să-l votezi pe Ponta? Cum să-l votezi pe Iohannis? Înțeleg perfect votul anti-Ponta sau anti-Iohannis, dar cel în favoarea vreunuia dintre candidați rămâne o enigmă pentru mine.
Articolul e scurt nu din lipsă de inspirație, ci, mai mult, din cauză că nu găsesc încă explicația rațională pentru rezultatul de aseară. Poate nici nu există.

P.S. Bravo, Traiane, ai luat și-al treilea mandat!

Odi ergo sum

Da, într-adevăr, a trecut ceva timp de la ultima mea postare. Știu foarte bine asta. Am decis într-o primă instanță benevol, apoi, mânat de o continuă lipsă de inspirație, să iau o pauză din a mai scrie, într-o încercare necesară de a-mi face o oarecare ordine-n gânduri. Degeaba. Nu numai că s-a dovedit a fi o tentativă inutilă întrucât nu și-a atins deloc țelul declarat, ci și una, gândind retrospectiv, ce nu m-a făcut decât să mă adâncesc și mai rău în neliniștile sufletești, poate specifice vârstei, de care n-am să vă vorbesc, încercând să vă scutesc de-o smiorcăială plictisitoare ce s-ar întinde pe-o perioadă îndelungată de timp. Poate, dacă mi-ați mai citit blog-ul, știți că am obiceiul de a mai scrie despre revoltările mele în legatură cu lumea înconjurătoare. Nu am pretenția să mi le împărtășiți pentru că nu am pretenția ca multă lume să citească ce scriu aici. Simplu.
Am observat în ultima vreme o complacere în mediocru, o ridicare a banalului la rang de totem la care se prosternează autointitulații „consumatori de cultură” ca idioții (ce sunt), lucru ce nu face decât să mă consterneze și să mă indigneze. Incompetența omniprezentă a dus la jegul purulent și viermănos ce ne-nconjoară și la maldărele de rahat ce umplu aerul cu mirosul pestilențial caracteristic ce nu pot decât să-ți repugne. Jeg interior, cât și exterior. Desigur, în perioada de inactivitate, n-am putut să nu remarc și prezența nelipsitelor camioane încărcate de clișee ce abia așteptau să fie golite de Paște și a reportajelor inepte de 1 mai. M-am indignat...Pentru ce? Neștiind cum să închei articolul vă las în final o melodie.

P.S.1 Am auzit că au zis nasoale de mine tot felu' de homunculi frustrați. Dacă ține cineva să arunce în mine cu căcatu' pe care-l molfăie cu o frenezie patologică atunci nu-i pot ura decât un sincer hai sictir!
P.S.2 Uite că am scris un articol cât eşti plecată la munte :)

Deștept din cap până-n picioare

Nu am putut să nu observ că de fiecare dată când scriu despre subiecte mai serioase, pe blog-ul meu obscur și neserios, cititorii încep să dispară. Fac aici o paranteză în care vreau să le mulțumesc celor care citesc ce scriu. Nu sunt o persoană foarte inteligentă și să văd că rezonează cineva cu ce creez aici e al dracu' de plăcut. Revenind. Sunt ok și postările elegiace, să nu mă înţelegeţi greşit, dar până într-un punct. Blog-ul începuse să o ia într-o direcție greșită, de la struguri și cola la străzi fără nume, și cred că ar fi momentul să se oprească aici. Postările tânguitoare, nu și blog-u' în sine. Simţeam nevoia să precizez asta înainte de a începe articolul propriu-zis.

Mă amuză teribil toţi filfizonii care-o ard hipsteri şi care, atunci când nu merg în Centrul Vechi şi citesc o carte, postează, într-un climax intelectual, pe Facebook (şi nu numai) fotografii din respectiva scriere, cu un titlu de genul „perfect day”. Acum, poate am eu un mod învechit de a gândi şi nu înţeleg, dar când citesc o carte care-mi place sunt mult prea captat de acţiune ca să mai fac altceva. Din pozele alea înţeleg doar că lectura îi plictiseşte. Şi mai amuzant este cum ei cred că sunt cumva anacronici în actualitate şi brusc se consideră eminenţe cenuşii ale neamului ce merită pupate-n hemoroizi. „Și eu citesc, și eu sunt inteligent!”. Îmi dau seama că prin articolul ăsta mă piş împotriva vântului și îmi asum toate gălețile de rahat ce vor fi curând aruncate spre mine. Dixi!

P.S.1 Cunosc şi persoane, pe care eu le consider inteligente, ce fac acelaşi lucru. Puţine. Nu ştiu de ce. Nu le-am întrebat. Pe de-o parte, că nu sunt curios şi pe de alta, că am uitat. Să nu se simtă vizate de articol.  
P.S.2 Şi-a lansat Lumpan un site super simpatic. Aici. Intraţi, citiţi, daţi like/share și ce mai faceți. Sau nu intrați. Habar n-am. Oricum voi alegeți. Eu pot doar să vă zic că are niște poze, la fel ca și articolele, reușite.

O mie nouă sute optzeci şi patru

 „Cine minte în cel mai încins triunghi amoros din showbiz?” era titlul pe care l-am văzut zilele astea pe un post de televiziune (nu mai ştiu care) când butonam, mai plictisit ca niciodată, telecomanda de la televizor. Recunosc, prima oară când am citit, m-am gândit la Băsescu-Ponta-Antonescu. Am crezut că iar a ieşit Băsescu cu nişte declaraţii de un populism abject cum ne-a obişnuit de câţiva ani şi că cei doi lideri USL (cât o mai rezista?), destul de penibili ca prestanţă în ultima vreme (Băsescu nu trebuie să mai facă nimic, de vreun an useliştii se bat singuri), s-au contrazis din nou, parcă să vadă astfel cine dobândeşte hegemonia derizoriului. NU! Am aflat că era vorba despre divorţul Biancăi Drăguşanu. Neuronii mi-au rezistat 5 minute. Cu aproximare în plus. Simţeam cu fiecare clipă care trecea cum sinapsele începeau încet să mi se deteriorizeze Aceste câteva minute pierdute în zadar, într-un gest de masochism încă neînţeles, m-au făcut doar să mă mir şi, în acelaşi timp, să mă indignez de seriozitatea fermă cu care sunt tratate subiecte lipsite de orice importanţă. Dacă la fel de multă lume care e preocupată de subiectul complet inept, complet cretin, ar fi interesată şi de situaţia ţării în care trăieşte, poate atunci nu ar mai micţiona pe poporul român tot felul de personaje sinistre susţinute (chiar impuse) de marele Occident la care ne închinăm mai rău decât pseudocreştinii în autobuz când trec pe lângă o biserică. Indiferenţa o să ducă la „1984”. Mi-e scârbă!

P.S. Momentan 2+2=4. (Da, Becerescu! Ştiu că te-am dat pe spate cu asta.)